
Simona Halep a avut azi un antrenament deschis presei, prilej pentru ziariști de a sta din nou la discuții cu a patra jucătoare a lumii. Iată ce a spus Simona Halep despre cum merge pregătirea, cum decurge relatia profesioniala cu Darren Cahill sau ce așteptări are de la noul sezon.
Simona Halep despre cum a decurs pregătirea. ”Sunt pregătită, am avut o perioadă foarte lungă şi intensă de pregătire. Mă simt bine, sunt sănătoasă, ceea ce e cel mai important lucru. Mai am o săptămână acasă şi după o să plec”
Simona Halep despre cum decurg antrenamentele: ”A fost distractiv la antrenament şi încercăm să facem toate antrenamentele mai altfel, ca să nu ne plictisim. Munca nu e ușoară, dar dacă o faci cu zâmbetul pebuze e mai bine. Am învăţat să fiu mai relaxată. Darren e o fire mai relaxată, pentru că e australian şi aşa sunt ei, așa că încerc si eu să fac acelaşi lucru, să fiu mai relaxată, mai mult din punct de vedere mental. Îți merge şi jocul mai bine atunci când esti relaxat. Dar împreună facem scheme de joc, facem nişte jocuri pe teren, dar totul relaxat.”
Simona Halep despre prezența, pe tabloul principal de la Australian Open, a cinci românce: ”E foarte important că vor fi 5 românce pe tablou şi cred că e foarte bine pentru ţara noastră,. Nu suntem o ţară foarte mare şi cred că 5 jucătoare pe tablooul principal la tenis, la simplu, este un lucru foarte bun”.
Simona Halep despre cum vede participarea la primul turneu din 2017: ”Mă simt pregătită, dar trebuie să văd acolo, la turneu, cum mă adaptez. Nu o să fie uşor. Primul turneu al anului este greu, trebuie să intri din nou în ritmul turneelor, dar sunt pregătită, sunt bine, mult mai bine ca anul trecut şi am încredere”.
Simona Halep despre apariția numelui lui Darren Cahill pe lista posibililor antrenori ai lui Djokovic: ”Nu am treabă cu Djokovic, nu am treabă cu nici un alt sportiv. Relaţia mea cu Darren este foarte bună. Deja e solidă. Şi cu domnul Dobre la fel. Am o echipă foarte hună şi cu siguranţă va merge în continuare la fel”.
Simona Halep despre cum crede că va decurge pregătirea în străinătate: ”Nu va fi cu mult diferită față de cea de acasă. Va fi aceaşi treabă în străinătate ca aici, dar o să fie foarte cald acolo. Aștept să plec la pregătire, e pentru prima dată când fac acest lucru, să plec mai devreme de acasă, să merg la căldură să mă antrenez. Sper să meargă mai bine decât anul trecut şi sper că învăţ mai multe lucruri, ca să fiu mai solidă mental tot anul”.
Simona Halep, despre cum decurge relația cu Darren Cahill. ”Există un respect reciproc. În plus, eu cred în el şi el crede în mine. Cred că e cel mai important lucru. Nu ne-am certat niciodată, eu ascult mereu ceea ce spune, dar şi el ascultă punctul meu de vedere. Este o relaţie diferită. Totul e diferit, e o mentalitate diferită. Am spus de la început că străinii au o mentalitate diferită, am lucrat şi înainte cu alţi străini, era diferit. Dar şi cu domnul Dobre, chiar dacă este român, mă înţeleg foarte bine. Eu sunt 100% produs românesc, de când am ânceput tenisul şi până acum. Înxcerc doar să învăţ mai multe lucruri de la antrenorii străini.
AICI vedeți o înregistrare de la antrenamentul de joi al Simonei.
Simona Halep, despre cel mai bun turneu din 2016. ”Multe au fost meciurile pe care le țin minte cu drag. Dar pentru mine turneul de la Madrid a fost foarte bun din punct de vedere tactic, tehnic, toată săptămâna. Cred că toate meciurile de acolo au fost bune, dar cel mai bun a fost cu Stosur”
Simona Halep, despre programul sezonului 2017: ”Va fi acelaşi program, dar voi adapta de la săptămână la săpămână. E greu să spui acum toate turneele la care veoi juca, pentru că depinde şi de oboseala pe care o voi acumula după Australia. Dar în mare e acelaşi program ca anul acesta”.
Simona Halep, despre victoria României contra Rusiei, la Campionatul European: ”Vreau să le felicit pe handbaliste. E impostantă victoria, pentru că şi eu sunt sportivă, ştiu ce a fost în sufletul lor la Jocurile Olimpice. Bine că a trecut totul şi că acum câştigă din nou”.
Simona Halep, despre dragostea cu care o înconjoară românii: ”Simt căldura tuturor. Copiii sunt foarte călduroşi cu mine. Mereu când mă întâlnesc cu ei vin, mă îmbrăţişează, spun vorbe frumoase. Le mulţumesc tuturor pentru susţinere, ştiu că nu le este uşor când pierd, dar e normal şi sper să câştig mai mult ca să nu se supere nimeni”.
Simona Halep despre numirea lui Ilie Năstase în fruntea echipei de Fed Cup: ”Ilie Năstase va aduce relaxarea. E nevoie să fim mai relaxate săptămâna aceea. Noi ne dorim să câştigăm fiecare partidă pentru România, dar nu este uşor. Eu am simţit presiune când am jucat la Fed Cup şi acum sper ca domnul Năstase să relaxeze atmosfera, aşa cum e bine să o facă. Și să ne susţină ca şi până acum. Dacă se va certa cu arbitri o va face pentru noi, pentru binele nostru, se va lupta pentru echipa lui. Iar asta spune multe”
Simona Halep, despre cel mai drag turneu de Grand Slam: ”Cel mai aproape de sufletul meu e turneul de la Roland Garros, pentru că l-am câştigat la juniori. Dar toate sunt speciale şi fiecare turneu în parte are ceva special. Anul ăsta nu promit un turneu de Grand Slam, dar în carieră da. Îmi doresc lucrul acesta, pentru asta muncesc, dar nu ştiu dacă şi când se va întâmpla”.