

Cei de la ITF l-au suspendat pe Ilie Năstase pentru aproape trei ani, i-au dat interzis un an și jumătate la competițiile organizate de ITF, l-au amendat cu 10.000 de dolarai, dar spun că i-au acordat circumstanțe atenuante! Dacă vă puteți imagina așa ceva… Adică dacă nu i-ar fi acordat probabil că era suspendat pe viață, că altfel nu mai înțeleg nimic…
Iată cum arată motivarea dată de ITF în acest caz: “Ilie Năstase a arătat că regretă ce a făcut, le-a scris pentru a le cere scuze persoanelor afectate de comportamentul său şi a trimis flori şi un mesaj de scuze echipei Marii Britanii care să fie citit publicului la 23 aprilie. Comportamentul său arată umorul său neconvenţional bine cunoscut şi caracterul impulsiv, nu intenţia de a face rău. Articolele exagerate din presă, în care a fost caracterizat ca provocator, şi faptul că reacţiile sale au fost exagerate, l-au făcut să îşi piardă calmul. Tratamentul incorect şi inegal al oficialilor meciului faţă de cele două echipe şi o discuţie anterioară tensionată cu arbitrul l-au făcut pe Ilie Năstase să îşi piardă controlul“, se precizează în documentul ITF, la rubrica numită “Circumstanţe atenuante”, precizându-se că este vorba de argumente prezentate de Năstase.
ITF a prezentat şi cum a răspuns Ilie Năstase tuturor acuzaţiilor, punct cu punct:
La acuzația de rasism la adresa Serenei Williams, Năstase a acceptat că a făcut o alegere a cuvintelor nefericită când a vorbit despre copilul nenăscut al Serenei Williams, dar a spus că a fost vorba de o glumă şi că ceea ce a afirmat s-a interpretat greşit. Fiind vorba de ceva spontan, cuvintele sale nu pot fi considerate premeditate, a menţionat fostul sportiv. Năstase şi-a cerut scuze ulterior într-o scrisoare privată către Serena Williams. El a subliniat că provine dintr-o ţară în care rasismul nu este “o chestiune atât de delicată cum poate fi în alte părţi ale lumii”. În plus, nu sunt dovezi anterioare de atitudine rasistă a lui Năstase, iar prieteniile şi parteneriatele cu persoane ca Arthur Ashe şi Yannich Noah arată acest lucru.
La acuzația de glume cu tentă sexuală la adresa lui Anne Keothavong: Năstase nu a negat, însă a susţinut că nu a avut intenţia de a le face rău emoţional sau fizic membrelor echipei Marii Britanii. Remarcile sale nu au fost sexuale şi nu se încadrează în definiţia hărţuirii sexuale, a spus el. De asemenea, deoarece Ilie Năstase a făcut afirmaţiile în public, acest lucru arată faptul că a intenţionat ca vorbele sale să fie privite ca glume menite să “reducă tensiunea” cu privire la întâlnirea de Fed Cup şi să fie o manifestare a prieteniei. El a menţionat că a repetat întrebarea doar pentru că toţi cei care l-au auzit, inclusiv Keothavong, au reacţionat ca la o glumă. Dacă ar fi văzut că a deranjat pe cineva prin această întrebare, nu ar mai fi pus-o. Năstase a subliniat că atunci când a fost întrebată de Victoria Clutterbuck, reprezentantă a ITF, dacă vrea să depună plâgere, Keothavong a răspuns negativ şi chiar a sugerat că o plângere nu este necesară, ceea ce indică faptul că Anne Keothavong nu a privit situaţia ca pe una de hărţuire sexuală. Ilie Năstase regretă faptul că tentativa sa se glumă a fost nepotrivită şi şi-a cerut scuze într-o scrisoare privată către Keothavong.
Acuzația că a intrat în vestiarul Marii Britanii: Năstase a spus că a pătruns acolo neintenţionat, şi nu a vrut să le perturbe pe britanice. El a menţionat că a încurcat vestiarele şi deoarece vorbea la telefon nu şi-a dat seama că a intrat unde nu trebuia. El s-a aşezat pe o canapea, le-a făcut cu mâna componentelor echipei britanice şi şi-a încheiat convorbirea telefonică, fără să discute cu vreuna dintre britanice.
Acuzația că a jignit o ziaristă: Năstase a recunoscut că a făcut comentarii nepotrivite către o reprezentantă a mass-media, dar a menţionat că în momentul incidentului era frustrat şi se simţea vulnerabil din cauza faptului că presa era mai mult interesată de ceea ce se întâmpla în afara tenisului şi după o discuţie tensionată cu arbitrul meciului Cîrstea – Konta şi incidentele de pe teren. El a subliniat de asemenea că şi-a cerut scuze într-o scrisoare trimisă jurnalistei Eleanor Crooks.
Acuzația referitoarele la jignirile din teren: Năstase a recunoscut că s-a enervat şi a făcut remarci nepotrivite către arbitrul de scaun, căpitanul Marii Britanii şi jucătoarele britanice. El susţine însă că era supărat deoarece arbitrul de scaun avea o prestaţie în favoarea echipei britanice şi îi permisese unei jucătoare britanice să i se adreseze direct (nu prin intermediul căpitanului), în timp ce obiecţiile şi întrebările lui Năstase erau respinse.