

Englezii au pornit o adevărată luptă împotriva lui Ilie Năstase, dovedind că sunt mai răzbunători decât ne imaginam.
Conform celor de la telegraph.co.uk., forţele de ordine de la Wimbledon au primit o fotografie cu Ilie Năstase, care a fost interzis de organizatori la al treilea turneu de Grand Slam al anului, după ce a fost suspendat provizoriu de Federaţia Internaţională de Tenis.
Personalul de la fiecare poartă a arenelor londoneze a fost informat că Năstase nu poate intra la meciuri nici dacă are bilet! Ceea ce e o absurditate fără seamăn. Culmea e că purtătorul de cuvânt al All England Lawn Tennis Club a confirmat această informaţie.
Ilie Năstase a fost suspendat provizoriu după comportamentul jignitor la adresa arbitrilor şi oaspeţilor, pe care l-a avut la întâlnirea de Fed Cup România – Marea Britanie, astfel că el nu mai are acces la competiţiile ITF. Forul internaţional urmează să ia o decizie definitivă în cazul lui Năstase, dar judecata se amână la nesfârșit, dând prilejul tuturor organizatorilor să își bată joc la nesfârșit de primul lider mondial al tenisului masculin.