SUNTETI AICI
ACASA > BRD Nastase Tiriac Trophy > Turneul ATP Năstase-Țiriac Trophy poate reveni în România din 2019. Iată care e data limită până la care se poate muta

Turneul ATP Năstase-Țiriac Trophy poate reveni în România din 2019. Iată care e data limită până la care se poate muta

ion tiriac simona halep

A trecut deja un an fără turneul ATP de la București care în fiecare toamnă – până acum câțiva ani – apoi în fiecare primăvară, era unul dintre cele mai importante evenimente sportive din România. După o pauză de doi ani, competiția ar putea reveni în capitală.




Anul acesta, turneul deținut de Ion Țiriac s-a disputat în Budapesta și așa se va întâmpla și în 2018. Numai că, dacă totul decurge așa cum se speră, atunci din 2019 vom putea vedea din nou tenis de calitate pe Arenele BNR.

Iată ce spune Ion Țiriac, patronul turneului Năstase Tiriac Trophy, despre această posibilitate: “Un turneu de tenis ca România Open avea peste o sută de ţări, televiziune. Cel mai politic şi cel mai de stânga ziar, politic şi economic, din Madrid, Expansion, a declarat că venitul direct al Primăriiei din Madrid în urma turneului de la Madrid este de 130 de milioane în anul 2017. Indirect, prin publicitate la cele 207 ţări, media, televiziune, internet şi toate treburile astea, se ridică la 648 de milioane. Adică dacă ai cumpăra sloturile de televiziune, de publicitate, vine undeva la 648 de milioane. Bucureştiul nu-i Madrid, care este un turneu mare, mixt, de 1.000 de puncte, dar hai să iau nu un sfert, hai să iau numai 20 la sută, 15 la sută… 20-30 de milioane aducea acest turneu Bucureştiului. Turneul de băieţi a plecat, ATP-ul a decis să-l dea la Budapesta, nu la Milano. Turneul se poate lua înapoi până în decembrie anul acesta şi în 2019 să se joace din nou în Bucureşti“, a declarat Ţiriac într-o conferință de presă.




Condiția ca această competiție să revină în țară este simplă: Arenele BNR să redevină ale tenisului românesc. Conferința de presă a avut loc ieri și la ea au participat Simona Halep, Ilie Năstase, Andrei Pavel și George Cosac.

Leave a Reply

Top