Sorana Cîrstea se simte perfect la Linz, așa că a ajuns fără mari bătăi de cap în optimile de finală.
Favorită 5 la Linz, Sorana Cîrstea a învins-o în primul tur, cu scorul de 6-3, 7-5, pe belgianca Alison Van Uytvanck și s-a calificat în optimile de finală ale turneului de tenis din Austria. Ea va juca în continuare contra rusoaicei Natalia Vihliantseva.
Sorana ”s-a încălzit” pentru acest meci preparând pentru fotoreporteri ștrudele, dar și participând, pentru plăcerea proprie, la players party.
Mai jos puteți vedea conferința de presă a Soranei Cîrstea, în care a vorbit despre cum a fost anul ei, despre ce înseamnă pentru tenisul românesc poziția de lider ocupată de Simona Halep – am aflat cu acest prilej că cele două sunt vecine. În plus, Sorana a reafirmat că suprafața ei favorită e hard-ul, dar și că Ostapenko are talentul necesar ca peste o perioadă de timp să devină lider mondial.