Un tribunal independent a dat verdictul final în cazul Ilie Năstase vs ITF. Conform noii dispoziţii, suspendarea fostului lider mondial ATP a fost redusă cu 8 luni, în vreme ce amenda iniţială a fost dublată.
Concret, suspendarea din orice funcţie oficială în competiţiile ITF – căpitan nejucător, oficial sau orice alt membru al echipei – a fost redusă cu aproape 8 luni. Adică se va încheia acum pe 23 aprilie 2020. Conform verdictului oficial dat de ITF, suspendarea se încheia pe 31 decembrie 2020.
În ceea ce priveşte interdicţia de a intra la o competiţie ITF cu acreditare, aceasta a fost redusă tot cu 8 luni: de la 31 decembrie 2018, la 23 aprilie 2018.
Singura care a fost mărită a fost amenda: în loc de 10.000 de dolari, ea a fost mărită la 20.000 de dolari.
La 21 iulie 2017, ITF l-a suspendat pe Ilie Năstase până la 31 decembrie 2020 şi amendat cu 10.000 de dolari din cauza comportamentului pe care l-a avut la la întâlnirea de Fed Cup România – Marea Britanie, din luna aprilie.
Ilie Năstase a fost găsit atunci vinovat de încălcarea mai multor articole din regulamentul Fed Cup în luna aprilie. “Mai exact: Domnul Năstase a făcut un comentariu extrem de inadecvat şi care poate fi interpretat ca rasist cu privire la copilul nenăscut al Serenei Williams. Domnul Năstase i-a făcut avansuri de natură sexuală căpitanului echipei Marii Britanii, Anne Keothavong. Domnul Năstase a făcut comentarii abuzive şi ameninţătoare către un membru acreditat al mass-media. Domnul Năstase a avut comentarii abuzive şi ameninţătoare către oficialii meciului şi membrii echipei Marii Britanii, a refuzat să părăsească terenul şi a perturbat în mod deliberat echipa adversă”, a precizat ITF, adăugând că Năstase a intrat fără permisiune în vestiarul echipei Marii Britanii.
În luna aprilie, ITF l-a suspendat provizoriu pe Ilie Năstase ca urmare a comportamentului pe care acesta l-a avut la întâlnirea de Fed Cup România – Marea Britanie.