Iată câteva dintre cele mai interesante știri petrecute în ultimul timp în tenis sau în culisele acestuia.
- Serena Williams s-a retras de la Montreal. Americanca Serena Williams s-a retras de la Rogers Cup, care anul acesta are loc la Montreal. Williams a invocat motive personale pentru absență. Ea ar fi trebuit să joace în primul tur cu franțuzoaica Alize Cornet. Serena se afla pe aceeași jumătate de tablou cu Simona Halep.
- Andy Murray s-a retras de la Washington și nu va juca nici la Rogers Cup. După ce l-a învins pe Marius Copil la capătul unui meci de 3 ore, britanicul Andy Murray s-a gândit să se retragă înaintea meciului din sferturile de finală de la Washington. De asemenea, el a anunțat că nu va juca nici la Rogers Cup, care va avea loc săptămâna viitoare, la Toronto. Locul lui Murray în Canada va fi luat de Stan Wawrinka.
- Martin Klizan este campion la Kitzbuehel și deține un record inedit. Slovacul Martin Klizan a cucerit cel de-al șaselea titlu ATP al carierei, după ce l-a învins în finala de la Kitzbuehel, cu scorul de 6-2, 6-2, pe Denis Istomin. Aceasta a fost doar a treia finală ATP din 1990 încoace în care s-au întâlnit doi jucători veniți din calificări, sau lucky loser. Interesant este că slovacul Klizan este deținătorul unui record inedit: este unul dintre jucătorii care nu au pierdut nici o finală în carieră. Și a jucat șase până acum în ATP…