
A fost publicat clasamentul WTA din această săptămână. Avem în continuare 3 jucătoare în Top 100, dar două dintre ele sunt în coborâre.
Simona Halep ocupă în continuare poziția a doua în clasamentul mondial WTA. Ea chiar a micșorat distanța față de liderul Naomi Osaka, dar nu pentru că a acumulat puncte – nici nu avea cum, pentru că a avut săptămână liberă – ci pentru că japonezei i s-au scăzut câteva zeci de puncte. Așa că acum distanța dintre ele este de 185 de puncte. Puține la prima vedere, dar multe pe teren. Oricum, una dintre puținele șanse pentru Simona de a reveni pe prima poziție în acest sezon de zgură va fi peste două săptămâni, la Stuttgart.
Mihaela Buzărnescu a ieșit din Top 30 WTA
Mihaela Buzărnescu a ieșit și din Top 30 WTA. Ea a coborât un loc, până pe 31. Și Irina Begu a coborât, dar 13 poziții, până pe 82 în lume.
În Top 200, Sorana Cîrstea se află pe 103, după o urcare de două locuri. Ea va juca în această săptămână la Lugano. Ana Bogdan, care joacă la Bogota, a coborât 16 poziţii, până pe 124. Monica Niculescu a urcat şapte locuri, până pe 133, Alexandra Dulgheru a coborât de pe 161 pe 164 iar Irina Bara a coborât opt poziţii, de pe 162 pe 170. Ea poate reveni spre poziția ocupată cu un rezultat bun la Bogota.
România are 6 jucătoare în Top 100 WTA la dublu
La dublu, lucrurile stau mult mai bine din punctul de vedere al numărului de sportive din Top 100 WTA. Prima este Mihaela Buzărnescu, care a coborât două poziții și este pe locul 30. Raluca Olaru se menţine pe locul 35, iar Irina Begu pe 36.
Monica Niculescu a coborât de pe 45 pe 48, Irina Bara ocupă poziția 64, iar Sorana Cîrstea încheie prezențele românești din Top 100. Ea e pe 99.
Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI