SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Rafael Nadal s-a căsătorit cu Xisca Perello

Rafael Nadal s-a căsătorit cu Xisca Perello

Ultimul burlac dintre cei patru magi ai tenisului, Rafael Nadal, s-a căsătorit sâmbătă într-o ceremonie ținută departe de ochii presei.




Actual număr doi mondial și viitor lider ATP de luna viitoare, Nadal s-a căsătorit cu iubita lui din adolescență, Xisca Maria Perello. Cei doi, ajunși acum la 33 de ani, Rafa, și la 31 de ani Xisca, sunt împreună de 15 ani.

Ceremonia a avut loc în localitatea Pollenca din apropiere de Mallorca, în Insulele Baleare. Pentru a nu ”transpira” nici o imagine către presă, cei peste 300 de invitaţi au fost rugaţi să-şi lase telefoanele mobile în cutii de valori înainte de a asista la ceremonie. Foarte probabil, poze vor apărea în exclusivitate în vreo revistă care a dat bani grei pentru aceasta.

Ivitați celebri la nunta lui Rafael Nadal

Mireasa a purtat o rochie a creatoarei catalane Rosa Clara, iar printre invitați s-au aflat fostul rege Juan Carlos şi regina Sofia, cântăreţul Julio Iglesias, dar şi jucătorii de tenis David Ferrer, Feliciano López, Marc López şi Juan Mónaco.


Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Leave a Reply

Top