
Ion Țiriac este un om de afaceri foarte versat și știe exact când si cum să pună presiune asupra statului pentru a obține bani. Din păcate, masa de manevră e formată de sportivii de top, care se lasă angrenați în jocuri politice care nu doar că îi depășesc, dar care nu ar trebui să îi intereseze. Simona Halep, Sorana Cîrstea și Marius Copil sunt ostașii scoși la înaintare de Ion Țiriac în lupta cu Marius Vecerdea, un om care nu încearcă de patru ani decât să se aplice legea…
Iată mai jos mesajul postat de SImona Halep, Sorana Cîrstea și Marius Copil pe Facebook: “Zilele trecute, noi jucătorii, am citit o ştire prin care cineva anunţa un succes triumfător al unei noi întârzieri la procedura de recunoaştere a noului preşedinte al Federatiei Romane de tenis, Dl Ion Ţiriac. Noi ştim că aceste alegeri au fost democratice şi avem convingerea fermă, că la ora actuală, Ion Tiriac este singurul om care nu poate fi suspectat de vreun interes cu privire la conducerea tenisului din Romania. Cu toate astea, noi nu înţelegem de ce Ministerul Tineretului şi Sportului refuză în continuare să finanţeze Federaţia Română de Tenis. Această finanţare nu este pentru noi, este pentru activitatea de zi cu zi a Federaţiei şi in special pentru toate acţiunile dedicate juniorilor şi tinerilor jucători de tenis. Suntem oricum în ceasul al 12-lea, la un nivel scăzut al întregului sport din România şi cu toate astea ministerul refuză să finanţeze o Federaţie pentru că cineva contestă în instanţe în permanenţă acţiunile Federaţiei. Nu înţelegem cum s-a ajuns în această situaţie şi de ce nimeni nu ia o hotărâre sau o poziţie faţă de toate aceste probleme. În timpul în care amânarile sunt declarate “mari victorii”, proiectele mari pentru copii şi juniori sunt oprite pe loc, pentru că statul refuză să le finanţeze. Nu trimitem destui copii la competiţii, nu le plătim antrenorii, nu le dăm alimentaţie, medicamentaţie, pregătire fizică, nu ne apucam de centre regionale, toate pentru că domnul Ţiriac nu apare încă într-un registru!!! Iar dacă nu apare într-un registru, Ministerul nu ştie, nu are habar cine a fost ales preşedinte, chiar dacă a participat la congresul de alegeri! O astfel de situaţie este greu de înţeles – viitorul tenisului românesc chiar nu merită să fie omorât cu totul de birocraţie şi declinare continuă de responsabilitate. Din poziţia noastră de promotori ai sportului românesc şi ai României, solicităm responsabilitate din partea Ministerului, respectiv reluarea în regim de urgenţă a finanţării Federaţiei şi a programelor sale, acţiune de natură să menţină viu spiritul sportiv şi performanţele româneşti la nivel national şi internaţional”, au postat tenismenii pe Facebook în același timp.
Evident, nu se putea încheia textul cu ”au scris tenismenii pe Facebook”, dar pentru că nu l-au scris ei, ci le-a fost servit, nu se poate spune decât ”au postat tenismenii”. Patea proastă este că nu e prima dată când Ion Țiriac îi târăște pe tenismenii noștri în războaie care nu sunt ale lor și în care nu ar fi intrat niciodată dacă nu aveau obligații față de omul de afaceri.
Vi-l imaginați vreodată pe Marius Copil, de exemplu, care a fost printre primii care au declarat franc și răspicat într-un interviu acordat în 2017, că ”România nu m-a ajutat cu nimic”, dând astfel de mesaje? Nu are nici o logică. Sau pe Simona Halep sau pe Sorana Cîrstea, cărora părinții le-au asigurat, cu mari sacrificii, posibilitatea de a face tenis, sărind acum, din vacanță, tam-nesam, în apărarea Federației tocmai când s-a schimbat guvernarea? Să nu uităm că Simona e târâtă a doua oară într-un război purtat de Ion Țiriac, pentru că acum vreo doi ani a fost purtată pe la Guvern, ministere și conferințe de presă pentru ca omul de afaceri să poate prelua cumva Arenele BNR.
Din păcate este încă o dovadă că uneori, banii dictează și că, de fapt, sportivii, indiferent cât de mari campioni sunt, sunt folosiți ca masă de manevră de cei influenți. Și atunci, să nu te bucuri pentru Bianca Andreescu că a scăpat din acest sistem?
Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI