SUNTETI AICI
ACASA > International > Amânarea Roland Garros-ului a dus la anularea celui mai frumos turneu de tenis

Amânarea Roland Garros-ului a dus la anularea celui mai frumos turneu de tenis

laver cup nadal federer tenis

Disperarea după bani a organizatorilor turneului de la Roland Garros a dus la anularea celui mai frumos turneu din an: Laver Cup.




Organizatorii Laver Cup au anunţat că turneul din acest a fost anulat. Următoarea ediție se va disputa la Boston în 2021, în perioada 24-26 septembrie. Decizia este strâns legată de mutarea Roland Garros-ului în perioada 20 septembrie – 4 octombrie, din cauza pandemiei de coronavirus.

Laver Cup este un turneu demonstrativ masculin în care se întâlnesc două echipe, Europa vs Restul lumii, şi care anul acesta ar fi trebuit să se dispute la Boston. Roger Federer, fiind unul dintre inițiatorii competiției, a participat la toate ediţiile precedente, iar Rafael Nadal şi Novak Djokovic s-au aflat şi ei printre tenismenii invitaţi. Toate partidele se joacă numai cu zâmbetul pe buze atât pe teren cât și în afara lui, turneul fiind unica oportunitate de a vedea că rivalii din circuit pot fi și prieteni.



Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI



Leave a Reply

Top