SUNTETI AICI
ACASA > International > Succesul lui Real Madrid în La Liga stârnește multiple reacții. Ce părere are tenismenul Rafael Nadal?

Succesul lui Real Madrid în La Liga stârnește multiple reacții. Ce părere are tenismenul Rafael Nadal?

Rafael Nadal, pe stadionul echipei Real Madrid

Real Madrid și-a asigurat titlul în campionatul Spaniei după meciul cu Villareal de joi, 16 iulie 2020, cu scorul de 2-1. Echipa antrenată de Zinedine Zidane surclasează în clasament celelalte rivale pentru prima dată de la plecarea golgheterului Cristiano Ronaldo, în 2017. După luni de pauză, jucătorii au revenit în forță, bucurându-i pe toți suporterii lor, în special pe cei care au pariat pentru victoria albilor pe site-uri precum https://kodbonusu-sk.com/.

Jocul lor a fost departe de a fi unul excelent, însă eroul echipei pe stadionul Alfredo Di Stefano a fost Karim Benzema. Acesta a deschis scorul încă din minutul 29 și a definitivat victoria, transformând un penalty în cea de-a doua repriză a meciului (min. 77). Villareal a marcat golul de onoare în cel de-al 83-lea minut al partidei, prin Vicente Iborra, dar titlul era deja în mâinile madrilenilor. Ultima etapă în campionatul Spaniei se joacă duminică, 19 iulie. Pentru pariuri și statistici, consultă acest site.

O mare parte din câștigul echipei se datorează antrenorului francez, revenit în 2019 la Real Madrid. Contractul acestuia se va încheia în 2022.

Rafael Nadal despre victoria lui Real Madrid

Nr. 2 ATP, Rafael Nadal, este câștigător a 19 titluri de Grand Slam, ultimul fiind cel de la US Open din 2019. El e un fan declarat al echipei de pe Santiago Bernabeu și și-a manifestat public bucuria pentru succesul acesteia. În cadrul unei interviu acordat televiziunii oficiale a echipei Real Madrid, Nadal a apreciat în special profesionalismul de care au dat dovadă jucătorii spaniolii, puși și ei la încercare în ultimele luni: „Pentru mine, este un bun exemplu de biruință, de pasiune pentru ce faci și de responsabilitate față de munca ta”. Din punctul de vedere al tenismenului, e cu atât mai greu să revii în forță dintr-o situație de criză, atunci când succesul depinde un grup de persoane, dar nu de una singură, așa cum e cazul sporturilor individuale: „Anul acesta nu a fost cel mai bogat în goluri, dar, poate că în acest an cu precădere, faptul că în spatele jucătorilor s-a aflat o echipă puternică le-a permis acestora să-și desfășoare talentul atunci când a fost mai mare nevoie”.

Deși s-a bucurat nespus pentru că Los Blancos s-au clasat pe prima poziție a clasamentului, satisfacția lui Rafa Nadal a fost umbrită de retrogradarea echipei Mallorca, echipa din orașul de baștină a tenismenului: „Personal, am simțit ziua de ieri ca pe una fericită, datorită titlului, dar și tristă, din cauza retrogradării echipei Mallorca”.

Alte reacții din lumea sportului despre succesul albilor în La Liga

În urma meciului de joi și a ceremoniei, antrenorul Zidane și-a exprimat bucuria în cadrul unei conferințe de presă. Francezul și-a manifestat în primul rând admirația față de jucători, „pentru că ei sunt cei care luptă pe teren”. Vădit emoționat de succesul echipei sale, antrenorul a menționat: „Am și eu rolul meu și sunt alături de ei, dar efortul este unul colectiv. E o realizare uriașă. E incredibil de emoționant. Este foarte greu să câștigi liga spaniolă, chiar foarte greu”.

De cealaltă parte a baricadei s-a aflat FC Barcelona, echipa care pierdea în fața Osasunei în momentele în care Real își securiza poziția de top. Messi, căpitanul echipei a reacționat vehement: „Dacă nu am făcut nimic în campionat, cum să facem in Champions?!”, scrie sport.ro.

Leave a Reply

Top