SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Alexander Zverev și-a luat ca antrenor un fost mare jucător

Alexander Zverev și-a luat ca antrenor un fost mare jucător

alexander zverev tenis germania

Al șaptelea tenismen al lumii, germanul Alexander Zverev, și-a schimbat antrenorul. El va fi pregătit de fostul număr 3 mondial, spaniolul David Ferrer.




Alexander Zverev s-a despărțit anul trecut de Ivan Lendl și apoi de Juan Carlos Ferrero, de care s-a despărțit anul acesta.

În vârstă de 23 de ani, Zverev speră ca din colaborarea cu Ferrer, fost finalist la Roland Garros în 2013, să câștige acea constanță în rezultate care l-a caracterizat pe spaniol. ”Experiența în circuit a lui David e de neegalat. A rămas în Top 10 pentru un deceniu. Din punct de vedere mental, toată lumea este de acord că a fost unul dintre cei mai puternici jucători din circuit. Cred că pentru a-mi duce jocul la un alt nivel am nevoie de cineva care să fi fost în aceeași poziție, cineva pe care îl cunoșteam puțin din circuit și care e relativ tânăr, care s-ar bucura să mă antreneze zi după zi, oră după oră”, a declarat Zverev.




Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

CITEȘTE ȘI:  Australian Open 2020: Novak Djokovic l-a învins pe Roger Federer în meciul 50 și s-a calificat în finală

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI



Leave a Reply

Top