SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Primele declarații ale Soranei Cîrstea după calificarea în finala de la Strasbourg: ”Am încercat apoi să fiu un pic mai deşteaptă”

Primele declarații ale Soranei Cîrstea după calificarea în finala de la Strasbourg: ”Am încercat apoi să fiu un pic mai deşteaptă”

Sorana Cîrstea, după calificarea în finala de la Strasbourg

Sorana Cîrstea s-a calificat în a doua finală din acest sezon. Ea era foarte fericită după victoria din semifinalele turneului de la Strasbourg.




La finalul meciului câștigat cu scorul de 3-6, 6-4, 6-2 în fața polonezei Magda Linette, Sorana Cîrstea a declarat: “A fost un meci foarte greu, cred că şi eu, şi Magda am jucat foarte solid şi chiar dacă am pierdut primul set am simţit că am jucat bine, dar adversara a fost mai bună. Am încercat apoi să fiu un pic mai deşteaptă şi să găsesc diferite căi de a ataca şi de a fi responsabilă şi a funcţionat. Au fost multe schimburi lungi de mingi, dar cu viteză în acelaşi timp. Ambele am lovit cu putere, iar atunci când loveşti cu putere nu e uşor să schimbi direcţia, aşa că acesta a fost motivul pentru acele multe lovituri în diagonală. Sunte fericită, am venit la Strasbourg fără să ştiu cum mă simt şi fără aşteptări, aşa că este extraordinar să fiu în finală”, a declarat românca, la interviul de pe teren.




Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din Ro

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Leave a Reply

Top