SUNTETI AICI
ACASA > Grand Slam > Trei românce joacă luni la Roland Garros 2021. Irina Begu o întâlnește pe Serena Williams

Trei românce joacă luni la Roland Garros 2021. Irina Begu o întâlnește pe Serena Williams

Irina Begu s-a calificat în sferturi la Gippsland Trophy

Trei românce vor juca luni la Roland Garros.




De la ora 15.30, Sorana Cîrstea, care sâmbătă a jucat finala turneului de la Strasbourg, pierdută cu scorul de 6-3, 6-3 cu Barbora Krejcikova, o va întâlni pe britanica Johanna Konta.

Apoi, de la ora 17.30, Mihaela Buzărnescu, care a prins în ultimul moment un loc pe tabloul principal, va juca împotriva olandezei Arantxa Rus.

Seara se va încheia spre miezul nopții, atunci când Irina Begu ar putea obține un rezultat de răsunet. Adversara ei în meciul care va începe cel mai devreme la ora 22.00 va fi americanca Serena Williams, care nu trece deloc prin cea mai bună perioadă din carieră.

Marți va intra pe teren și cea de-a șasea româncă de pe tabloul principal, Irina Bara. Ajunsă aici după ce a trecut de calificări, ea va juca împotriva australiencei Sharma. Turneul se vede în România la Eurosport.




Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din Ro

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Leave a Reply

Top