
Horia Tecău s-a calificat în turul secund al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland Garros, însă nu se poate bucura pe deplin de succes, pentru că e cu gândul la Jocurile Olimpice. El are mari emoții cu privire la calificare, chiar dacă e vicecampion olimpic, alături de Florin Mergea.
Aflat pe locul 23 în clasamentul mondial de dublu, Horia nu mai are nici o șansă să intre în Top 10 până la finalul Roland Garros-ului, chiar dacă face pereche cu unul dintre câștigătorii ultimelor două ediții, Kevin Krawietz. Dacă va cuceri titlul alături de germanul care a triumfat în 2019 și 2020 la Paris (alături de un alt partener), românul va ajunge în cel mai bun caz pe poziția 12, insuficientă pentru calificarea directă.
Lista calificaților se anunță după turneul parizian, iar prezența între primii 10 era foarte importantă, pentru că asigura calificarea automată la Tokyo. Apoi, începe un adevărat calcul al valorii perechilor rămase pe dinafară, adunând locurile partenerilor, calcul care nu avantajează România, Florin Mergea fiind în afara Top 150 ATP – e obligatoriu ca echipele să fie formate din jucători din aceeași țară. Drept urmare, dacă vicecampionii olimpici nu vor primi o invitație specială din partea ATP, este posibil ca Horia Tecău și Florin Mergea, să vadă competiția la televizor.
Despre toate acestea a vorbit Horia într-un interviu acordat TVR, după calificarea în turul secund la Roland Garros. „Poziția mea e incertă pentru Tokyo, ca și barem de calificare exista o șansă, prin accederea mea în Top 10. Dar pentru asta ar fi trebuit să câștig anul ăsta niște turnee mari, Masters Series sau Grand Slam. La cum e clasamentul acum, echipele din față, primele 4-5 echipe au puncte foarte multe și greu să piardă și să iasă de acolo”, a declarat Horia Tecău pentru trimisul televiziunii publice.
Clasamentele cumulate ale lui Horia Tecău și Florin Mergea nu oferă siguranța calificării la Jocurile Olimpice
Horia Tecău a vorbit și despre cealaltă posibilitate de a ajunge în Japonia: „Următoarea variantă, de înscriere cu clasamentul pe care îl avem, nu ne oferă o poziție bună să fim în lista de participare. Împreună cu Florin nu avem un clasament care să ne garanteze participarea la Tokyo. Eu încerc să câștig aici la Paris, să urc în clasament, să măresc șansele noastre de a participa și bineînțeles vom știi lucrurile concret la finalul Roland Garros-ului”, a mai spus fostul câștigător al Turneului Campionilor.
Dacă Horia nu participă la Jocurile Olimpice, atunci nici dublul mixt de vis Simona Halep/ Horia Tecău nu va fi prezent pe terenurile japoneze. Conform regulamentului, perechile de mixt se formează doar dintre participanții la întrecerea olimpică, pentru a nu mări și mai mult numărul sportivilor de la această întrecere.
HAI CU MINE PE SUPERBET SUPERSOCIAL: De acum, mă puteți urmări și în Superbet SuperSocial. AICI găsiți link-ul care vă va duce în cea mai frumoasă comunitate a pariorilor. Puteți face schimb de informații, puteți să vă inspirați din biletele SuperAmbadasorilor – printre care sunt onorat să mă număr -, dar puteți deveni voi înșivă SuperInfluenceri. Totul, în Superbet SuperSocial, AICI.
Cum puteți susține Doartenis.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din Ro
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI