După cel mai slab sezon pe zgură din carieră, Rafael Nadal ocupă înainte de Wimbledon locul 10 ATP, cel mai slab clasament al spaniolului din ultimii 10 ani. Pregătirea pentru Wimbledon a fost oscilantă. După ce a câștigat la Stuttgart primul titlu pe iarbă din ultimii 5 ani (ultimul titlu
Tag: wimbledon 2015
Wimbledon 2015: Declarațiile complete date de Simona Halep la conferința de presă de sâmbătă
. La o zi distanță după ce jucătorii și jucătoarele susțin conferințele de presă la Wimbledon în fața jurnaliștilor aflați la fața locului , acestea sunt puse și la dispoziția publicului larg. Așadar, iată declarațiile de ieri, complete și traduse ale Simonei Halep: *Traducerea este asigurată de DoarTenis.ro (Daniel Radu) , conform
Wimbledon 2015: De la ce ore vor juca Irina Begu, Alexandra Dulgheru şi Florin Mergea. Programul complet al meciurilor
Turneul de la Wimbledon începe luni, zi în care vor intra pe teren jucătorii din jumătatea superioară a tablourilor de simplu În programul de simplu vom avea emoţii pentru două românce: Alexandra Dulgheru, care va juca împotriva franţuzoaicei Kristina Mladenovic, în al doilea meci de pe terenul 5, adică în jurul
Foto + Video: Monica Niculescu și Andreea Mitu la petrecerea jucătoarelor de la Wimbledon + Rezumat
. Chiar dacă nu s-au aflat la fel de mult în lumina reflectoarelor, Monica Niculescu și Andreea Mitu au fost prezente și ele la petrecerea jucătoarelor de la Grand Slam-ul londonez . Mai jos puteți vedea câteva fotografii cu acestea, precum și două Video-uri cu Simona Halep și Monica Niculescu oferind
Wimbledon, dublu: Vezi adversarii Românilor în probele pe echipe. Meci greu pentru Halep / E. Bogdan
FOTO: Simona Halep pe covorul roșu la Petrecerea jucătoarelor WTA la Wimbledon
. Petrecerea jucătoarelor WTA de la Wimbledon este în plină desfășurare la ora actuală dar înainte de aceasta, jucătoarele de top au fost prezente și pe covorul roșu pentru interviuri, autografe etc. Așadar , puteți vedea mai jos câteva fotografii cu Simona Halep de la acest eveniment premergător petrecerii : . Pe pagina
Wimbledon: De pe ce poziții ale Clasamentului vor începe cei 9 români Grand Slam-ul londonez
Fără Români în calificări la Wimbledon : Sorana Cîrstea și Marius Copil eliminați, dar nu fără luptă
Wimbledon : Halep favorită 3, Begu favorită 29 la simplu, Tecău favorit 4, Mergea favorit 9 la dublu
Exclusiv: După 7 victorii ATP consecutive în premieră, Mergea e favorit 9 la Wimbledon. Tecău, favorit 4
. Chiar dacă au pierdut finala de la Halle ATP 500, Florin Mergea (locul 15 ATP dublu) și Rohan Bopanna (India, locul 18 ATP dublu) vor fi Cap de serie numărul 9 în cadrul celui de-al 3-lea Grand Slam al anului, pe iarba de la Wimbledon : Finala le-a adus 300 de







