FOTOGALERIE: Roger Federer, cu gemenele la plimbare în Paris


Roger Federer cu gemenele sale la Paris

Roger Federer s-a relaxat ieri la cumpărături în paris alături de familie. Iată-l pe al treilea jucător al lumii ieşind din Hotelul Ritz Carlton împingând căruţul în care se află una dintre gemenele sale, Charlene sau Riva – cred că şi el le deosebeşte cu greu. Celălalt căruţ e împins de unul din unchii fetelor. Haioasă e şi plasa roz pe care Federer o cară în mâna stângă. Fotografiile sunt luate de pe the-slice.com


Roger Federer cu gemenele sale la Paris

Roger Federer cu gemenele sale la Paris

Roger Federer cu gemenele sale la Paris

Andrei Constantinescu

View Comments

  • care unchi? e severin luthi, capitanul de cupa davis a elvetiei!
    dar sacosa, da, intr-adevar e haioasa rau de tot

      • daca nadal are un uncle toni , or fi tras concluzia ca si roger are un uncle luthi

        • :)) da. Mi se parea cunoscut numele, adevarul asta e. Dar am zis ca la cate imi trec prin fata ochilor... Nu mi-a trecut prin cap ca e acel Luthi :))

Recent Posts

Programul turneelor de Grand Slam din 2024 și lista favoriților

Pauza competițională din tenis se apropie de final, iar 2024 începe în forță. Începând cu…

5 months ago

Sorana Cîrstea, în semifinale la Miami. Când are loc meciul

Sorana Cîrstea scrie istorie la Miami, acolo unde a reușit să se califice în premieră…

1 year ago

Când începe Roland Garros 2023 și cum arată topul favoriților

Roland Garros 2023 va avea loc între 22 mai și 11 iunie, iar interesul pentru…

1 year ago

De ce sunt iubitorii de tenis unii dintre cei mai dedicați fani de sport în prezent?

Tenisul, popularul și îndelungatul proiectat și perfecționat în Anglia în anii 1870 ca descendentul al…

1 year ago

Rafael Nadal, o carieră de invidiat: cifrele tenismenului spaniol

Rafael Nadal este considerat unul dintre cei mai buni jucători de tenis din istorie, iar…

1 year ago

Cum am ajuns să prind o cotă de 1.159,7 cu 12 meciuri la Superbet, majoritatea de la US Open

După un an și ceva, în sfârșit, a venit și momentul în care pot să spun…

2 years ago