VIDEO: Sorana Cîrstea la “Poveştiri de Noapte” de la Acasă TV

Sorana Cirstea la Acasa TV

Pentru cei care nu au văzut-o, mai jos aveţi înregistrarea prezenţei Soranei Cîrstea în studioul Poveştirilor de noapte de la Acasă TV. Veţi descoperi o Sorana mereu cu zâmbetul pe buze, foarte stăpână pe ea, care pare mult mai matură faţă de anii trecuţi. Iar asta nu poate decât să ne bucure având în vedere sezonul ce va începe peste mai puţin de două luni.

Iată câteva dintre declaraţiile Soranei:

  • Aceasta e singura vacanţă de două săptămâni ditr-un an
  • Fiind foarte mult plecată din ţară, şi jucând mai mereu unde este cald, din bagaj nu-mi lipsesc niciodată rochiţele, care trebuie să fie în culori pale.
  • Am şi haine ieftine şi haine scumpe. Sunt o persoană cu picioarele pe pământ, ştiu cât de greu se fac banii şi cât muncesc pentru ei.
  • Nu mănânc mâncare tradiţională românească, pentru că de la 4 ani fac tenis şi am avut mereu grijă de meniu. Mănânc piept de pui la grătar, vită, salate.
  • Dacă nu aş fi făcut tenis, acum eram în anul trei la facultate şi aş fi încercat să fiu o studentă de nota 10.
  • Am învăţat spaniola uitându-mă la telenovele. Mama nu mă lăsa, dar eu mă uitam pe ascuns, sau mă duceam la câte o prietenă şi urmăream episoadele preferate.
s9CZo196XqE
Andrei Constantinescu

Recent Posts

Programul turneelor de Grand Slam din 2024 și lista favoriților

Pauza competițională din tenis se apropie de final, iar 2024 începe în forță. Începând cu…

4 months ago

Sorana Cîrstea, în semifinale la Miami. Când are loc meciul

Sorana Cîrstea scrie istorie la Miami, acolo unde a reușit să se califice în premieră…

1 year ago

Când începe Roland Garros 2023 și cum arată topul favoriților

Roland Garros 2023 va avea loc între 22 mai și 11 iunie, iar interesul pentru…

1 year ago

De ce sunt iubitorii de tenis unii dintre cei mai dedicați fani de sport în prezent?

Tenisul, popularul și îndelungatul proiectat și perfecționat în Anglia în anii 1870 ca descendentul al…

1 year ago

Rafael Nadal, o carieră de invidiat: cifrele tenismenului spaniol

Rafael Nadal este considerat unul dintre cei mai buni jucători de tenis din istorie, iar…

1 year ago

Cum am ajuns să prind o cotă de 1.159,7 cu 12 meciuri la Superbet, majoritatea de la US Open

După un an și ceva, în sfârșit, a venit și momentul în care pot să spun…

2 years ago