SUNTETI AICI
ACASA > Stiri > VIDEO: Finalista Australian Open, Na Li, deranjată aseară de sforăitul soţului

VIDEO: Finalista Australian Open, Na Li, deranjată aseară de sforăitul soţului

Na Li este prima sportivă din Asia calificată într-o finală de Grand Slam

Chinezoaica Na Li a devenit, după victoria obţinută în faţa danezei Caroline Wozniacki, nu doar prima asiatică ajunsă în finala unui turneu de Grand Slam, dar şi una dintre cele mai iubite tenismene din circuitul profesionist. Revenită în activitate în urmă cu câţiva ani, după o pauză de doi ani, în  care s-a dedicat studiului, Na Li a dovedit nu doar că este una dintre jucătoarele de top în acest moment, dar şi una dintre cele mai haioase persoane din tenisul profesionist.

AICI PUTEŢI AFLA CINE ESTE NA LI, ÎN BIOGRAFIA DE PE SITE-UL WTA

Soţul lui Na Li pare foarte odihnit după reprizele de sforăituri de aseară

Interviul pe care l-a acordat în arenă, după terminarea meciului de astăzi, i-a sporit, cu siguranţă, numărul admiratorilor. Ea a mărturisit, printre altele, că la începutul meciului nu a mai putut fi atât de rapidă decât de obicei deoarece  soţul ei a sforăit toată noaptea! “M-am trezit aproape din oră în oră, aşa că i-am zis: Stop! Nu puteam dormi. Soţul meu îmi zicea: Relaxează-te! iar eu îi ziceam: Cum? Spune-mi cum să mă relaxez când tu sforăi atât de tare! iar el mi-a spus: OK, şi a dormit în continuare. Şi a sforăit în contiuare. iar dimineaţa, când ne-am trezit, primul lucru care m-a întrebat a fost: Cum ai dormit?”, a spus asiatica, în hohotele de râs ale spectatorilor.”Cred că astăzi el va sta în baie”, a încheiat cea care a stabilit o premieră pentru întreg continentul asiatic, singurul care până acum nu avusese nici un finalist într-o finală de Grand Slam la simplu, fie ea masculină fie feminină.

Ea a mai mărturisit că nu există nici un secret pe care să-l deţină soţul ei – care-i este şi antrenor – pentru a-i ridica puterea de luptă. “Mereu spune acelaşi lucru: să mă relaxez. Să mă bucur de tenis. la început mă întrebam cum să fac asta? Dar am ajuns să mă joc pe teren. Noi încercăm să învingem. Dar dacă nu reuşim nu e o dramă. Nu contează dacă învingi sau pierzi. Dacă învingi, eşti acelaşi om. Dacă pierzi, nimeni nu va spune că eşti prost, sau altceva de genul ăsta. Aşa că nu mă gândesc prea mult la asta”, a mai spus Na Li, care va juca finala sâmbătă, în compania belgiencei Kim Clijsters. pe care a învins-o în finala de la Sydney, din urmă cu două săptămâni, acolo unde a reuşit să revină şi să câştige primul set după ce fusese condusă cu 5-0!

One thought on “VIDEO: Finalista Australian Open, Na Li, deranjată aseară de sforăitul soţului

Leave a Reply

Top